Află detalii despre zona de concurs, cazare și transport
Stațiunea Muntele Băișorii
Staţiunea este situată la obârşia pârâului Gera (izvor al văii Ierţa), pe culmile ce pleacă spre est din vârful Buscat (1676 m), pe teritoriul comunei Băişoara (jud. Cluj), la 46 de grade şi 32 de minute latitudine nordică şi 23 de grade şi 19 minute longitudine estică, la o altitudine cuprinsă între 1200 şi 1400 m.
Hotel Alpin este situat la 1345 m, la 1385m e amplasată vechea cabană, la 1390 m se află Pensiunea Skiland (fosta tabără de bază) și la 1560m noua tabără de bază a msg Maraton Apuseni, Buscat Ski & Summer Resort. Dar traseul msg Maraton Apuseni depășește ”granița” cu județul Alba aflată la Crucea Crencii și pe Dl. Boinic, trecând prin locuri pitorești: Colibele Bocșești, satul Săgagea, Rezervația geo-botanică Scărița- Belioara, Dl. Româneasa, Colibele La Știolne, Colibele Zăpodie, Dl. Boinic.
Priveliştea este largă, deschisă spre Câmpia Transilvaniei, Cheile Turzii şi spre zări mai depărtate, în condiţii de vizibilitate bună putându-se admira munţii Maramureşului, Ţibleş, Rodnei, Călimani şi Făgăraş, iar uneori şi Carpaţii Păduroşi, Gutâiul, Suhardul, Gurghiul, Munţii Harghita, Ciucaşul. De pe vârfurile Pietrele Mărunte unde se află punctul maxim al traseului, când cerul este senin se văd şi Şureanul, Parângul şi Retezatul, iar în condiţii excepţionale, chiar Tatra Înaltă.
Agrement
Se pot practica diverse sporturi şi jocuri, baza rămâne însă pe sporturile montane, pentru practicarea cărora există în zonă vaste posibilităţi, în special pentru drumeţie, schi alpin, schi de tură, ciclism montan, parapantă, în mai mică măsură schi fond, alpinism şi speologie.
Accesul obişnuit se face dinspre Cluj-Napoca sau Turda cu autobuze până în satul Muntele Băişorii, apoi pe jos 45′ sau cu ocazii. Iarna există autobuze până în staţiune. Afluxul turistic este mare, în special iarna şi la sfârşit de săptămână, când se urcă mai ales cu autoturisme, căci drumul e asfaltat și curățat permanent.
Relief
Masivul Muntele Mare constituie zona cea mai veche a munţilor Apuseni. Împreună cu Munţii Bihor şi Munţii Vlădeasa, formează pivotul orografic al Apusenilor, dominând ca un bastion zonele înconjurătoare (Valea Arieşului, depresiunea Iara-Vlaha-Săvădisla, depresiunea Huedin). Nota dominantă a reliefului este dată de larga desfăşurare a suprafeţelor de nivelare, reprezentate de culmi largi cu aspect de platou, şi de văile puternic adâncite, adesea cu caracter de defileu (V. Iara, V. Someşului Rece etc.). Urmele evoluţiei îndelungate a acestor munţi sunt concretizate prin prezenţa celor trei suprafeţe de nivelare sincrone celor din Carpaţii Meridionali: Fărcaşa – Cârligaţi (la 1600 – 1800 m altitudine), de o planitate remarcabilă, Mărişel – Măguri (1000 – 1300 m), cu multe aşezări risipite de tip crâng şi Feneş (600 – 800 m), mai puţin dezvoltată. Fiind înconjurat de zone depresionare joase şi văi adânci, Muntele Mare pare mai înalt şi mai masiv decât este în realitate. Altitudinea maximă se înregistrează în Vf. Muntele Mare, care cu cei 1826 m este al treilea ca înălţime în Apuseni, după Cucurbăta Mare (1849 m) şi Vlădeasa (1836 m).
În stațiunea Muntele Băișorii se poate ajunge
dinspre Cluj-Napoca – ieşirea spre Oradea – se continuă pe E60 până după comuna Floreşti – se face stânga la intersecţia spre Luna de Sus şi Buru – se trece prin localităţile Vlaha – Lita – Liteni – Băișoara – se cotește la dreapta spre satul Muntele Băișorii – stațiunea Muntele Băișorii – Buscat (de la fosta tabără de bază Skiland din stațiunea Muntele Băișorii, mai aveți 2,7 km până la noua tabără de bază Buscat Ski & Summer Resort).
dinspre Oradea – se merge pe E60 până aproape de Cluj-Napoca – se trece de comuna Gilău – se face dreapta la intersecţia spre Luna de Sus şi Buru – se trece prin localităţile Vlaha – Lita – Liteni – Băișoara – se cotește la dreapta spre satul Muntele Băișorii – stațiunea Muntele Băișorii – Buscat (de la fosta tabără de bază Skiland din stațiunea Muntele Băișorii, mai aveți 2,7 km până la noua tabără de bază Buscat Ski & Summer Resort).
dinspre Alba Iulia – Aiud: în centrul Aiudului se face stânga spre Poiana – Cheile Aiudului – Vălișoara – Colțești – Rimetea. Ajunși în valea Arieșului, se ia la stânga spre Buru, iar la ieșirea din sat se face dreapta spre Iara – Băișoara. Din Băișoara la stânga spre satul și stațiunea Muntele Băișorii. Din stațiunea Muntele Băișorii, de la fosta tabără de bază Skiland, mai aveți 2,7 km până la noua tabără de bază Buscat Ski & Summer Resort.
din Turda – se merge spre Mihai Viteazu – Buru. La ieșirea din Buru, se face la dreapta spre Iara – Băișoara. Din Băișoara la stânga spre satul și stațiunea Muntele Băișorii. Din stațiunea Muntele Băișorii, de la fosta tabără de bază Skiland, mai aveți 2,7 km până la noua tabără de bază Buscat Ski & Summer Resort.
În staţiune se ajunge pe un drum modernizat, ce se desprinde din DJ 107M în Băişoara şi urcă 10 km pe valea Ierţa până în satul Muntele Băişorii, apoi încă 8 km până în staţiune și mai departe 3 km tot pe drum asfaltat până la Buscat Ski & Summer Resort.
Distanţă Cluj-Napoca – Buscat Ski & Summer Resort: 55 km (prin cart. Zorilor/Bună Ziua – Sălicea – Ciurila – Filea de Jos – Filea de Sus – Săcel – Bășoara); 59 km (prin Florești – Luna de Sus – Vlaha – Liteni – Băișoara).
Poţi consulta vremea de la Muntele Băişorii pe meteoblue.com.
Muntele Băișorii
Tabăra de bază: începând din 2020 tabăra de bază se mută la Buscat Ski & Summer Resort.
Pensiunea Skiland (fosta tabără de bază) oferă confortul unui hotel de 4 stele, având o capacitate de cazare de 54 de locuri. Pensiunea dispune de: restaurant cu specific tradițional cu o capacitate de 60 locuri, cramă în stil rustic cu o capacitate de 48 locuri, sală de conferință, sală de jocuri, internet wireless, terasă exterioară cu o capacitate de 30 locuri, filigorie cu o capacitate de 40 locuri, parcare.
Alte pensiuni unde vă puteți caza: Pensiunea Montana, Hotel Alpin, Pensiunea Nicoleta, Pensiunea Tamas, Pensiunea Andreea, Cabana La Nicula, Cabana Roua Băișoara. Accesați și RoTurism sau Turist Info.
Camping – La Hotel Alpin, lângă Centrul de Informare Turistică, cu acces la toalete. În tabăra de bază Buscat Ski & Summer Resort, cu acces la toalete.
Valea Ierii
Dacă nu mai găsiți locuri de cazare în stațiunea Muntele Băișorii, puteți alege să faceți o rezervare la una din pensiunile de lânga Băișoara – zona Valea Ierii, la aproximativ 25 km de Băișoara. Drumul către sat pornește tot din comuna Băișoara, zona este foarte pitorească – o vale specific Apusenilor. Șoseaua trece prin sate mai mici, ca Moara de Pădure sau Frăsinet. Este o zonă cu multe pensiuni rustice, cu preparate specifice locului. Pâinea de casă, sucul de soc – specific lunilor mai-iunie ar trebui să se găsească în oferta majorității pensiunilor din zonă.
Dacă preferați o zonă mai retrasă, dar totodată apropiată maratonului, Valea Ierii poate fi alegerea dumneavoastră. Vă recomandăm o serie de pensiuni. Vă sfătuim însă să căutați recomandări pe internet despre calitatea serviciilor oferite înainte de a face o rezervare. Luna mai este o lună aglomerată, așa că vă sfătuim să vă faceți din timp o rezervare la: Pensiunea Lara, Pensiunea Ursoaia, Pensiunea Aurore.