Laurențiu Vezentan este membru al Clubului Alpin Român Filiala Cluj și face parte din echipa de organizare msg Maraton Apuseni de la prima ediție. Sportiv amator pasionat, ne povestește despre alergarea montană, despre cursa recentă la Ultra Trail du Mont Blanc (171 de km și +10.000 m diferență de nivel pozitivă) unde a obținut un onorabil loc 244 la open și loc 15 la categorie de vârstă și despre noul traseul de ultramaraton de la ediția aniversară msg Maraton Apuseni. 

[A.B.] De ce alergi și când ai început?

Laurențiu Vezentan: Alerg pentru echilibrul interior, pentru detaşarea de cotidian, pentru a mă simţi liber şi a-mi pune ordine în gânduri. Sunt un om activ, când nu alerg fac alte activităţi ce presupun mişcare. Cum întrebarea se referă la alergarea la modul mai serios, atunci ca referinţă se poate considera anul când am început să particip mai consistent la concursuri strict de alergare, nu triatlon, adica 2011, odată cu Maratonul Internaţional Cluj – şosea şi Hercules Marathon – trail. Abia după aceste maratoane m-am gândit că totuşi ar fi necesar să mă şi antrenez.

[A.B.] Câte ultramaratoane ai la activ?

Laurențiu Vezentan: Nu am avut o provocare prin a bifa cât mai multe concursuri de ultra, pur şi simplu am participat de plăcere ori de câte ori mi-a permis timpul şi revenirea după cele anterioare. Dar au avut grijă alţii să le contorizeze. După ITRA (International Trail Running Association) am mai mult de 20 de concursuri de ultra la activ, deci acelea pe care organizatorii le-au înscris acolo, începând să fie moda punctelor strânse pentru competiţiile gen UTMB. Dintre acestea 10 sunt pe alte meleaguri.
https://itra.run/RunnerSpace/415493/RaceResults

[A.B.] De ce e fain un ultramaraton?

Laurențiu Vezentan: Aici trebuie spus că un ultra nu este doar concursul în sine cu rezultatul celor acumulate, ci şi ce precede – pregătirea, motivarea şi ce urmează – concluziile, învăţarea, adaptarea… Toate acestea permit faţă de un concurs mai scurt mai puţine constrângeri zilnice la antrenamente, adică mai multă alergare de plăcere şi explorare, iar soluţia pentru un rezultat bun nu pare a fi unică. Un ultra e încă “dolce far niente”-ul alergării, al regulilor, contează mult experienţa, inclusiv din alte domenii, nu numai sportive. E mai autodidact, mai complex, cu clasament final imprevizibil. Mie mi se pare mai potrivit, mai funny pentru mine – un amator – la vârsta mea. Când mă antrenam pentru maraton eram mereu în cap cu ”pace”-uri, intervale, zile de recuperare, parcul era destinaţia mea aproape zilnică. Cumva, fiind genul competitiv, mă simţeam obligat să respect programele infailibile de antrenament pentru a progresa.
Bine că nu mă întreabă nimeni despre aspectele negative!

[A.B.] Ai mai participat la UTMB?

Laurențiu Vezentan: Acum este a treia oară când am participat la proba UTMB, dar prima dată la Chamonix am fost la proba TDS.

[A.B.] Cât și cum te-ai pregătit pentru UTMB? 

Laurențiu Vezentan: În ultimii ani mereu m-am înscris la UTMB pentru motivaţie la alergări, ştiind că are grijă tragerea la sorţi să mă aleagă doar uneori.

Anul acesta a fost mai altfel, cu dificultăţi de antrenament date de lipsa de timp. Ţinta dorită a fost însă aceeaşi, un volum de minim 14-18 ore săptămânal cu 100 km parcurşi, durata fiind similară cu cea a antrenamentelor pentru concursurile de triatlon Ironman. 

Cum am timp ies în general în pădure, în Făgetul Clujului, şi alerg pe dealuri în general fără o ţintă de timp, “”pace” şi fără un traseu stabilit. După cum mă simt. Nu contează că este zi sau spre înserat, că plouă sau ninge, n-am zile pauză decât dacă cumva am alergat tare înainte. Mi-a intrat în reflex să caut şi urcări grele, să fiu nevoit şi să merg.

Fireşte că mă străduiesc să inserez şi intervale şi tempouri deşi nu-mi plac, iar ca să mă simt cumva obligat să le fac mi-am ales în paralel un antrenament de semimaraton de care ţin cont în primii kilometri de alergare. Mai fac şi exerciţii de forţă zilnic, câteva minute, ca să le bifez şi pe acestea dacă mă întreabă cineva care nu m-a văzut în ultima vreme.
Ca să ajung din nou la lucruri plăcute, mai practic ca şi cross training MTB, cycling indoor, înot, ski touring. Anul acesta însă a fost cam secetos…

[A.B.] Te-ai lovit de dificultăți pe traseu?

Laurențiu Vezentan: La ediţia aceasta am avut, fireşte, ma întâi probleme mici. În general reuşesc să le controlez destul de bine.

Din păcate unele au ajuns să se transforme în mari. Nu cred că există alergător care să spună că nu a avut nicio dificultate într-o cursă dacă a mers la maximul pe care şi l-a putut permite. Exact acest maxim te pune în situaţia de echilibru instabil. Eşti ca o cutiuţă inteligentă în care ai intrări, ca nutriţia, traseul, informaţiile şi ieşiri din care doar o parte e energia activă ce dă rezultatul. La startul UTMB pe deasupra noastră a mers pe „sârmă” un acrobat de la o clădire la alta, semnificând acest lucru.

Le prezint în stilul roboţel:

– până la km 61 a fost tot mai bine, fiind cu 24 de minute mai rapid decât în 2018; începe tot mai mult însă să mă deranjeze centura de la brâu (îmi presa abdomenul), mai amân înlăturarea ei din cauza numărului prins de ea

– km 61 Col de la Seigne, noapte ora 2 (ora Franţei), urmează Col de Pyramides Calcalayres, zonă cu bolovani, mai tehnică, gen Retezat – senzaţie de epuizare, simt că brâul îmi creează diversiuni care-mi ascund probleme de digestie; mă lasă frontala cu acumulatori, e normal doar că e prost ales momentul; e timpul de rezolvat toate  – luat frontala de rezervă, mâncat, dat jos brâul, prins numărul cu un elastic special prevăzut pentru acest caz; lucrurile se mai liniştesc

-coborâre Pyramides Calcaires spre Lac Combal km 68, frontala întrerupe lumina la şocurile săriturilor pe bolovani, testându-mi memoria vizuală instantanee, sunt gata să păşesc greşit de câteva ori – rezolv cu luatul frontalei în mână cu încetinirea de rigoare

-km 68 Lac Combal schimbat baterii frontală, verificat contacte

-urcare spre Arête du Mont Favre lucrurile nu decurg bine, lipsa de energie continuă deşi mănânc, părţile mai abrupte merg mai lent ca la cei din jur; încep să fiu extrem de atent să-mi optimizez mişcările de urcare să pot ţine ritmul cu ei: n-am ritm la picioare şi atunci urc cât pot de direct

-spre km 80 Courmayeur, coborâre, problema cu frontala continuă la porţiunile cu trepte; ce e grav însă – starea de slăbiciune continuă şi mă gândesc că aşa n-o pot duce încă 90 km; dacă trec de Arnouvaz km100 şi intru în Elveţia va fi dificilă întoarcerea la Chamonix în caz de abandon, am timp însă de gândire; nu-mi dau seama ce se întâmplă, în mod normal la încetinire în 30 de minute îmi revin

-Courmayeur – luat a treia frontală şi lăsat cea cu acumulatori, plec cât pot de repede spre urcarea mare la refugiul Bertone pentru a nu prinde căldura; sunt pe locul 217, o motivaţie să continui; se pare că e concurs de abandonuri şi cei care mă depăşesc nu reuşesc să facă faţă ritmului în care alţii părăsesc cursa

-e totuşi mai bine când vine căldura şi parcă încep să am ritm; îmi dau seama că e mai bine pentru că gândurile negre au început să fie înlocuite timid de atitudinea competitivă

-km 98 Arnouvaz constat că supa caldă îmi face bine şi în continuare, deşi de obicei nu stau decât puţin la PA-uri, la fiecare PA am cerut supă

-continui cursa, dar pe urcările abrupte nu am suflu, e tot mai dificil; ştiu că nu mai pot scoate un rezultat mai bun ca în 2018 şi trag cât pot să nu se adâncească diferenţa

-km 154 Vallorcine, am încheiat cu Elveţia, ultima urcare spre Tête aux Vents; iar noapte pe la ora 12, acum e clar că am probleme cu respiraţia ca la astm, adică au apărut şi durerile; sunt nevoit periodic să mă opresc câte 20 de secunde să-mi revină răsuflarea puţin, urc cu puls de 163 parcă bătând pasul pe loc; mă uit în urmă şi ştiu că unii care abia încep să urce mă vor depăşi curând

-spre km 165 La Flegere rup un băţ la o alunecare, din grabă

-km 171 Chamonix închei fără puterea de a vorbi, abia respirând, fără să mă pot bucura, în imagini nu cred să fi arătat prea bine. 🙂

 

[A.B.] Care este rolul tău în echipa msg Maraton Apuseni?

Laurențiu Vezentan: Încă de la prima ediţie am dorit ca msg Maraton Apuseni să fie un concurs longeviv care să aibă şi o probă family. Nu am putut în primul an organiza cursa family, fiind plecat din ţară, dar din anul următor m-am ocupat de această probă, în special de traseu. Partea de traseu a rămas de atunci şi în grija mea, şi la fel este şi-n acest an, când aniversăm 10 ani de msg Maraton Apuseni şi 9 ani de family şi a apărut provocarea cu noul Base Camp la Şesu Cald. Sper că traseul acesta stabilit împreună cu Dana Man va place micilor concurenţi.

Tot de partea de trasee m-am ocupat în acest an, ca şi consultant, la micile modificări şi la restul traseelor cu sens schimbat, dar contribuţia mai importantă am avut-o la stabilirea buclei noi de ultra. Sper de asemenea să primim un feedback pozitiv de la alergători, a fost concepută pentru a fi sigură pe timp de noapte şi trece prin locuri noi.

Pentru că sunt unul dintre cei responsabili cu alergarea în cadrul Clubului Alpin Român Filiala Cluj, la sugestia colegilor din echipa msg Maraton Apuseni am început anul trecut alergările săptămânale de antrenament pentru msg Maraton Apuseni, în general în pădurea Făget, în dorinţa de a sprijini alergarea de trail din zonă. Am prelungit acest mic proiect şi anul acesta, am păstrat întâlnirile, pentru că e foarte importantă continuitatea în sporturi.
http://sportulpentruamatori.unpicdetimpliber.ro/

[A.B.] Ce ai învățat din concursurile internaționale la care ai participat și ce ai adus în msg Maraton Apuseni?

Laurențiu Vezentan: Nu am fost la multe concursuri internaţionale, dar mi-a plăcut să merg de câteva ori la aproape fiecare. Şi sunt evenimente mari sau care au devenit mari. Am privit aceste concursuri din patru  puncte de vedere: ca organizator, ca participant (uneori cu toată familia), ca turist şi ca spectator. Aşa, an de an, am putut observa cum au crescut, cum au ţinut cont de unele sugestii ale alergătorilor, cum au evoluat. Am învăţat şi eu din greşeli, am progresat ca rezultate. Am fost atent în special la probele lor pentru copii, gen family, pentru că la aceste probe pot spune că vezi cel mai pregnant creativitatea şi imaginaţia organizatorilor.

Consider că echipa msg Maraton Apuseni a reuşit în fiecare an să facă un eveniment mare de alergare montană la Muntele Băişorii şi să aducă noutăţi, dovedind seriozitate şi folosind mijloace moderne. msg Maraton Apuseni a fost în 2019 prima cursă de alergare montană din România prezentă la standurile organizatorilor de concursuri – Salon de Trail UTMB.

Rolul meu a fost mai ales pe partea tehnică, de traseu, de siguranţă, dar şi pe partea de opinie din punctul de vedere al concurentului. În aceste aspecte evident m-a ajutat experienţa trăită şi la concursurile internaţionale. De asemenea mi-a plăcut să fac sugestii la proba de family.

[A.B.] Sfaturi pentru concurenții de la ultramaratonul msg Maraton Apuseni?

Laurențiu Vezentan: Să aibă răbdare, să nu tragă tare de la început. Poziţia după 44 de km nu e relevantă: o jumătate de oră diferenţă de timp poate să nu conteze. E un traseu greu din punct de vedere fizic, mai tehnic pe bucla de maraton. Bucla de ultra va turna plumb în picioare şi cred că majoritatea dintre concurenţi au mai participat la msg Maraton Apuseni şi deci ştiu ce dificil e maratonul care urmează.

Să se gândească ca bucla de maraton le va lua minim o oră în plus faţă de timpul cu care l-au încheiat anii trecuţi. Pe sens invers bucla de maraton e mai greu de parcurs din două puncte de vedere: e mai lentă, mai nealergabilă în sectorul Rezervaţie Scăriţa-Belioara şi pe ultima parte, de la Săgagea, vor avea de-a face cu 1000 de metri diferenţă de nivel în 10 km, fiind preponderent urcare, şi de alergat puţini vor avea puterea s-o facă. Timpul estimat pe acea ultimă porţiune de 10 km este de 2-3 ore pentru mulţi. Nu degeaba s-a mărit timpul limită cu jumătate de oră pentru maraton. Ultra-ul din anul acesta seamănă mai mult cu cele din Alpi, cu urcări şi coborâri lungi. Te poţi “aşeza” într-un ritm şi ai tendinţa să uiţi să te alimentezi pe coborâri.

Mai ales dacă plouă sugestia mea e să-şi ia beţele de trail la bucla de maraton.
Să nu uite să se alimenteze la timp, maxim la o oră.
Atenţie la vânt şi frig, cei care sunteţí mai sensibili. Muntele Băişorii e cunoscut pentru toane ale vremii şi nu degeaba este acolo staţiune de schi chiar dacă nu e altitudine mare. Nu vă bazaţi numai pe meteo, să vă gândiţi că poate ploua numai deasupra voastră.
Acum, că v-am speriat şi psihicul e pregătit pentru ce e mai greu, partea cu alergatul e cea mai uşoară. Să vă simţiţi bine şi să încheiaţi în forţă concursul!

[A.B.] Ne vedem în noua tabără de bază Buscat Resort în 4 septembrie?

Laurențiu Vezentan: Eu aşa doresc, va participa şi fiica mea la proba de cros.

Interviu realizat de Anca Berlo / 2 septembrie / tabăra de bază Buscat Resort

_____

Le reamintim concurenților de la ultramaraton elementele obligatorii în kit-ul de participare:

  • dispozitiv GPS, traseul este marcat dar pe alocuri poate să apară ceață!
  • rucsac/rucsacel/borsetă
  • telefon mobil
  • pahar /bidon de apă/pungă camelback, pe traseu nu există pahare de unică folosință
  • haină impermeabilă
  • căciulă/bentiță /buff
  • pantalon/colant lung
  • frontală
  • folie de supraviețuire

Timpul limita total pentru parcurgerea traseului de ultramaraton este de 18 ore și intermediar 8 ore la prima revenire la km 43,7  Șesu Cald (tabăra de bază Buscat) și 14 ore când se ajunge a 2-a oara în punctul de alimentare La Rascruce km 71,5.

Drop bag-ul pe care îl vor regăsi la km 43,7 se poate lăsa la sosire, în zona de start.