A fost odata un maraton…

…născut dintr-o poveste frumoasă, imaginată de câţiva oameni cu pasiuni statornice – la fel de statornice ca munţii Apuseni.

Povestea îşi are originile pe la începutul lui 2011, când câțiva membri ai Clubului Alpin Român,  pasionaţi de alergare, au constatat că din peisajul transilvănean lipsea o competiţie de maraton, aşa cum se organizau deja în celelate zone ale ţării. Acești alergători profesionişti şi amatori de astfel de manifestări sportive, cu imaginaţie şi viziune, au început să traseze primele schiţe ale proiectului, sub pălăria cu boruri largi a C.A.R..

Probele clasice de maraton şi semi-maraton au fost din capul locului variantele de concurs alese, pentru a se conforma specificului competiţional internaţional, rămânându-le doar să stabilească o zonă care să ofere şi provocare şi încântare în acelaşi timp. După cernerea propunerilor, au rămas două zone finaliste: Bedeleu – Valea Arieşului şi Băişoara – Muntele mare.

Au pus în balanţă accesibilitatea, pitorescul şi încărcătura istorică a celor două zone şi câştigătoare a ieşit Băişoara. Balanţa a fost înclinată și de faptul că zona fusese cartată cu ani în urmă de Dinu Mititeanu, preşedintele de onoare al C.A.R. Sectia Universitara Cluj şi corespundea rigorilor unui traseu profesionist de trail running.

Dând glas viziunii lor, s-a conturat un nucleu de organizatori care au atras în joc câţiva colegi de club, apoi o mână de voluntari care au crezut în potenţialul proiectului şi aşa au urnit din loc un bulgăre care încă se rostogoleşte, devenind de la an la an mai putenic şi mai important în peisajul “maratonesc” autohton.

Aşa a ajuns Maratonul Apuseni pe harta sportivă a ţării: un vis, câţiva oameni pasionaţi, un traseu promiţător şi o atmosfera de excepţie, unde oamenii s-au simţit ca într-o mare familie de alergatori, care cu anii a devenit tot mai încăpătoare.

Dacă prima ediţie a fost un fel de experiment, un deget într-o mare necunoscută, următoarele au devenit adevărate evenimente ale locului, ale cunoscătorilor şi simpatizanţilor, oferind alergătorilor kituri consistente, puncte de alimentare pe traseu, petreceri de final memorabile şi un gulaş să te lingi pe bot!

După o primă încercare neaşteptat de reuşită, Maratonul Apuseni s-a molipsit de popularitate şi tot mai mulţi sportivi, voluntari, sponsori şi parteneri doresc să facă parte din acest fenomen, să participe, să contribuie sau doar să se bucure de atmosfera primitroare a evenimentului. În 24 mai suntem din nou aşteptaţi la start la Skiland, sa ne testăm rezistenţa sau să îi susţinem pe participanţi sau să profităm de o zi plină de energie.

13 februarie, 2014 | De Anca Berlo | Știri

Articole similare

START înscrieri msg Maraton Apuseni 2026!

Pe locuri, fiți gata, start! Înscrierile în cursele msg Maraton Apuseni 2026, din 6 iunie 2026 sunt oficial deschise! Anul viitor, sărbătorim 15...

.msg Maraton Apuseni 2025 ridică ștacheta alergării montane din România!

Cea de-a 14-a ediție a prestigioasei competiții din inima Apusenilor, msg Maraton Apuseni organizată de Clubul Alpin Român Filiala Cluj...

În 7 iunie, dăm startul ediției nr. 14 .msg Maraton Apuseni!

Peste 2400 de alergători sunt așteptați la .msg Maraton Apuseni, în 7 iunie 2025! .msg Maraton Apuseni 2025 reunește anual oameni...

Program Oficial msg Maraton Apuseni 2025

Cu multă bucurie și entuziasm, vă prezentăm programul oficial al celei de-a 14-a ediții a msg Maraton Apuseni 2025, o competiție...