Impadurim 2 hectare de padure la Valcele

Pentru publicare imediată Cluj-Napoca 10 aprilie 2018

Clubul Alpin Român – Secția Universitară Cluj și compania IT msg România, partenerul oficial al msg Maraton Apuseni, în colaborare cu Organizația Națională Cercetașii României și Romsilva anunță o acțiune de împădurire a două hectare de pădure în zona Vâlcele, județul Cluj, sub umbrela celei de-a 8-a ediții msg Maraton Apuseni.

msg Maraton Apuseni, una dintre cele mai așteptate competiții sportive din Transilvania, integrează cu fiecare ediție și o componentă umanitară prin care își propune să aducă îmbunătățiri comunităților locale din zonă. Având în vedere situația precară a pădurilor din România, precum și noul context legislativ care permite ocuparea terenurilor din fondul forestier național pentru proiecte de utilitate publică, devine mai important ca niciodată să tragem un semnal de alarmă și să facem primii pași spre a ne proteja pădurile.

Timp de trei ani, organizatorii competiției au implementat un program de susținere a comunității din zona stațiunii Muntele Băișorii, ce s-a materializat în organizarea de cursuri, tabere și alte activități educaționale și sportive pentru comunitatea locală, în special pentru copiii din zona Apuseni. În 2018, alături de partenerul oficial, compania IT msg România, care susține competiția pentru al 8-lea an consecutiv, Clubul Alpin Român secția Universitară Cluj anunță acțiunea de împădurire programată pentru 21 aprilie. Campania de împădurire este un prim pas spre realizarea celui de-al doilea obiectiv al cauzei sociale susținute de msg Maraton Apuseni, despre care se pot afla informații suplimentare aici.

Invităm pe această cale comunitatea locală si iubitorii muntelui să se implice în acțiunea de împădurire din 21 aprilie 2018 de la Vâlcele, pe care o pot susține printr-o donație sau devenind voluntari:

  • Donații se pot face în lei, o sumă la alegere, accesând pagina dedicată de pe website-ul competiției și butonul Donează cu card bancar. Bine de știut, o donație minimă recomandată se poate face și în momentul înscrierii la una din probele concursului (ultramaraton, maraton, semimaraton, cros sau family), bifând în formular opțiunea „donează 10 lei” pentru cauza socială. Donații se pot face și direct în contul asociației Clubul Sportiv Alpin Universitar, CIF: 36968815, cont bancar deschis la BCR, IBAN: RO27RNCB0106153476500001. La detaliile de plată donatorii sunt rugați să menționeze: împadurire msg Maraton Apuseni 2018

 

  • Înscrierile în echipa voluntarilor se pot face accesând formularul de aici. Ulterior, coordonatorul voluntarilor msg Maraton Apuseni va contacta toți doritorii și le va comunica detalii suplimentare.

 

Acțiunea de împădurire va avea loc sâmbătă, 21 aprilie 2018, cu plecare din Cluj-Napoca. Organizatorii și partenerii vor asigura gorunii ce urmează să fie plantați, uneltele, apă și mâncare pentru masa de prânz. Voluntarii sunt încurajați, însă, să vină pregătiți cu mânuși și apă în plus.

 

Contact Media & Communications

Anca Berlo

anca@elfst.ro

By | 2018-05-24T18:41:59+00:00 aprilie 10th, 2018|Comunicat de presa|