DONEAZĂ PENTRU PROGRAMUL DE EDUCAȚIE MONTANĂ DIN ZONELE RURALE DIN APUSENI

 

Clubul Sportiv Alpin Universitar, Natura Transilvaniei și msg systems România, partener oficial al Maraton Apuseni msg systems dedică ediția aniversară a evenimentului dezvoltării educației montane în zonele rurale din Apuseni.

 

''Ne desfășurăm activitatea într-un mediu pe care îl îndrăgim, pe munte, printre cătune, prin păduri și poieni pline de verdeață, în natură, respirând aer curat. Alergând prin aceste locuri, cunoscând-le mai bine de la an la an, am început să conștientizam cât de importante sunt ele pentru noi, pentru oamenii pasionați de munte, pentru sportivi, turiști și mai ales pentru localnici. De-a lungul anilor am văzut schimbări ale acestor zone, am văzut construcții noi, drumuri pe unde nu ne închipuiam că ar putea fi construite, exploatări forestiere lângă rezervații botanice, zgomot de mașinării sau mijloace de transport. Vrem să alergăm în continuare prin natură și păduri, și vrem să păstrăm munții și traseul nostru de maraton prin locuri la fel de pitorești cum v-am obișnuit deja'' spune Mihnea Prundeanu, unul dintre coordonatorii Maraton Apuseni msg systems și ambasador al cauzei.

 

Cu ocazia aniversării a 5 ani de Maraton Apuseni msg systems organizatorii se angajează la un efort suplimentar pentru protejarea Munților Apuseni și sprijinirea comunităților locale:

 

''Se spune că un loc nu va putea fi protejat la nesfârșit, într-un final el ajunge să fie exploatat într-un fel sau altul de către cei care trăiesc în el. Credem că putem găsi, împărtăși, promova noi feluri prin care resursele muntelui pot fi benefice pentru locuitorii lor, reușind în același timp să lăsăm în urmă același peisaj generațiilor următoare. Dorim să înființam în Munții Apuseni, pe traseul Maraton Apuseni msg systems un centru de educația montană prin intermediul căruia să atragem alături de noi și de activitatiile noastre oamenii de munte, tinerii din satele din jur și să încercam să le oferm noi perspective despre ce se poate face cu munții de lângă noi.''ƒ continuă Mihnea Prundeanu.

 

Pe lângă activitățile educativ-sportive, organizatorii Maraton Apuseni msg systems doresc și integrarea unei păduri seculare în rețeaua ariilor protejate din Apuseni:

 

''Muntele este mai mult decât diferența de nivel. Muntele, natura, pădurea, locuitorii, tradițiile formează un întreg organic. Au mai rămas câteva zone cu pădure seculară, pe care vrem să le includem în rețeaua ariilor protejate din Apuseni'' completează Mihai Constantinescu, coordonator al probei family și ambasador al cauzei.

 

 

 

OBIECTIVE ALE PROGRAMULUI DE EDUCAȚIE MONTANĂ ÎN ZONELE RURALE DIN APUSENI

 

1. organizarea de cursuri, tabere, ateliere și activități educativ-sportive destinate comunității locale, în special copiilor și tinerilor din Apuseni

 

2. integrarea unei păduri seculare din zona Băișoara în rețeaua ariilor protejate din Apuseni

 

3. construcția unui centru de activități montane pe traseul Maraton Apuseni msg systems, cu o arhitectură inspirată de colibele tradiționale din zonă

 

 

CUM SĂ DONEZI*

 

1. Donează o sumă la alegere în contul Asociației Clubul Sportiv Alpin Universitar CIF: 36968815, cont deschis la BCR, IBAN: RO27RNCB0106153476500001, iar în secțiunea detalii plată te rugăm să mentionezi ''Centrul de educatie montana Apuseni'', sau

 

 

 

2. Completeaza în dreptul căsuței ''Contribui cu'' suma pe care vrei să o aloci cauzei și fă o donație folosind un card bancar. Apasă butonul ''Donează'' și urmează instrucțiunile care urmează. Donațiile vor fi direcționate în contul Asociației Natura TransilvanieiIBAN: RO35RNCB0113127038170001, deschis la BCR,CIF: 30003807. Noi îți sugerăm o donație de 50 de lei, dacă vrei să donezi mai mult completează altă sumă în căsuța corespunzătoare. Îți mulțumim!

 

Contribui cu: Lei

 

* Organizatorii decontează 5% cheltuieli administrative din valoarea fondurilor colectate.